Susținătorii PSD și PNL s-au luat la bătaie sâmbătă, în comuna Belciugatele din județul Călărași. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuța, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, filmându-se în timp ce se amenințau, înjurau, se jigneau și scuipau. Concluzia noastră este că, în plină desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare, electoratul din România a intrat, la propriu, în luptă. Acest lucru denotă interese ascunse între găști – pardon, ne-a luat gura pe dinainte; am vrut să spunem partide politice.
P.S. România educată, țară membră a UE, acum în anul 2024, în anumite zone din țară, vorbește despre violență în campania electorală, aproape comparabilă cu luptele de la Ruginoasa (județul Botoșani), între cete de mascați care imită obiceiuri păgâne ce datează de sute de ani, dintre bine și rău. În cazul de față, avem o mare dilemă: nu știm care este binele și care este răul (PSD-PNL?), deoarece Klaus Iohannis i-a unit într-un rău și mai mare, numit FSN, care îngroapă România în datorii de aproape trei ani. După părerea noastră, acest incident era cu mult mai interesant dacă se mobiliza partidul AUR cu câteva sute de daci liberali și chiar partidul SOS cu „Amazoanele”, cu care tot ne amenință Diana Șoșoacă că vine și sparge cloaca (calul are spatele rupt, iar motocicleta are motorul gripat). Așadar, liderul SOS nu a putut să ajungă la timp să câștige lupta. Pe 9 iunie, sperăm ca adevărata luptă să fie câștigată de România și ca asemenea bufoni politici să dispară din viața publică pentru totdeauna.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/bataie-intre-sustinatorii-psd-si-pnl-in-comuna-belciugatele-de-la-ce-a-pornit-scandalul-2811945?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR2Y2lNUTsffcfbqSiJBybG0kOAjjsBF_TQbtTe0-tIl2lE8P_857EPnm7I_aem_AfTuYFOxdu154KgWTZ22b_sWqYqc84dfMZYpbqtr4xdb5oBg0MdchS4nHoY6UGhfI75yOYbNC5LrCWj9-X1tiiKN
Leave a Reply