Omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu a scăpat definitiv de condamnarea la 7 ani de închisoare, într-unul dintre dosarele cunoscute în spațiul public drept „Ferma Băneasa”, potrivit unei decizii date miercuri, 15 ianuarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție. În anul 2024, magistrații Curții de Apel București i-au achitat pe Puiu Popoviciu (acuzat de abuz în serviciu și dare de mită) și pe ceilalți zece inculpați din dosar, motivând că „fapta nu există”. Puiu Popoviciu a fugit din țară, în Marea Britanie, în anul 2017, înainte de a fi condamnat la 7 ani de închisoare în acest dosar.
Concluzia noastră: Încă o dată, justiția din România confirmă zicala „Adevărul este filă de poveste; el n-a fost și nici nu este”, demonstrând că realitatea juridică poate fi, de multe ori, departe de idealul dreptății.
P.S. Această decizie definitivă a Curții de Casație și Justiție ne arată, încă o dată, cât de profund afectată este justiția din România. Să fi tremurat oare „Justiția cea oarbă și corectă” când avocatul i-a șoptit că este vorba despre ginerele lui Ion Dincă, cunoscut drept Ion „Te-leagă”, unul dintre apropiații regimului Ceaușescu? Noi bănuim că această hotărâre a fost influențată de umbrele regimului totalitar, care încă par să bântuie sistemul judiciar. Poate că și justiția, asemenea unei victime a trecutului, ar trebui vindecată de această traumă istorică. Cât despre judecători, să fie sănătoși și să-și mănânce liniștiți pensiile speciale… chiar dacă deciziile lor continuă să îngenuncheze România.
Morala: Justiția noastră, profund cangrenată, l-a spălat și l-a albit încă o dată pe un fugar. Și atunci, ne mai mirăm de ce în România se votează masiv figuri precum Călin Georgescu? Oamenii s-au săturat de politicieni corupți, de o clasă conducătoare scufundată în mocirlă până peste cap. Acesta este rezultatul aleșilor noștri – ei ne-au adus aici, în această degradare morală și instituțională. Totuși, credem că a venit timpul ca ei să-și asume responsabilitatea și să facă ordine în această țară amărâtă, înainte de a fi prea târziu. Apropo, domnilor judecători, aveți conștiință? Sunteți împăcați cu voi înșivă când puneți capul pe pernă? Nu aveți remușcări că, prin deciziile voastre, deveniți complici ai celor care au devalizat această țară? Probabil că nu, pentru că vouă nu vă pasă. Nu vă pasă de România, atâta timp cât voi și beizadelele voastre vă scăldați în bani, în timp ce oamenii simpli își pierd speranța în dreptate.
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/afaceristul-gabriel-puiu-popoviciu-a-scapat-definitiv-de-condamnarea-la-7-ani-de-inchisoare-3082977?
Leave a Reply