1288 773 C Ovidiu

❗❗Diana Șoșoacă refuză expertiza psihiatrică și îi atacă dur pe procurori: „Ei o să ajungă la casa de nebuni”. Procurorii vor să stabilească dacă europarlamentara avea discernământ în momentul în care a făcut seria de declarații controversate care au stat la baza dosarului penal. Parchetul General a pus în mișcare acțiunea penală împotriva Dianei Șoșoacă pentru 11 infracțiuni, printre care: lipsirea de libertate în mod ilegal, ultrajul, promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid, promovarea unor doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, promovarea ideilor antisemite, precum și negarea, contestarea sau minimalizarea Holocaustului.

❗❗​Șoșoacă a declarat: „Psihiatria punitivă e ca în regimurile sovietice”. Aceasta nu este prima reacție dură a europarlamentarei pe această temă; la finalul lunii martie, ea a catalogat solicitarea drept o formă de represiune politică.

❗❗​Concluzia este însă clară: după modul în care te comporți din anul 2020 până în prezent, deși ai fost votată să faci legi, nu circ, se explică de ce refuzi cu atâta vehemență o expertiză psihiatrică reală. Îți este, pur și simplu, frică de o analiză corectă care nu poate fi măsluită. Ehe, dacă ar fi existat acest test pe vremea premierului Adrian Năstase, când toți bănuiau că vii din partea lui Vladimir, probabil tremurau cu toții în fața ta. Dar, ca să cităm un clasic: „ghinion”.

❗❗Morala: Ai mai avea o șansă să scapi de condamnare: ori te crezi Ecaterina a II-a a Rusiei, ori spui că nu faci jocurile lui Grindeanu și scapi doar cu câteva luni de ospiciu.

Banner

Leave a Reply

    Back to top