Decizia Curții Constituționale a României privind pensiile magistraților a stârnit reacția fermă a președintei Înalta Curte de Casație și Justiție, Lia Savonea, care a vorbit despre un „regres al protecției constituționale”. Un termen greu, apăsat, menit să transmită ideea unei lovituri serioase date independenței justiției.
Doar că, pentru mulți români, „regresul” arată diferit. Într-o țară în care majoritatea muncesc până la 65 de ani pentru pensii modeste, perspectiva pensionării în jurul vârstei de 50 de ani, cu venituri foarte consistente, nu sună a dramă constituțională, ci a privilegiu bine blindat. Când discursul devine solemn exact în zona avantajelor proprii, inevitabil apar suspiciuni. Ironia este că aceeași energie retorică nu pare la fel de vizibilă când vine vorba despre dosare care se sting prin prescripție sau despre tergiversări ce macină încrederea publică. Acolo, tonul e mai reținut, mai puțin alarmat.
Poate că problema nu ține doar de legi, ci și de cum se vede toată povestea din afară. Când cei de sus vorbesc despre „protecție constituțională”, iar omul obișnuit simte că regulile nu sunt aceleași pentru toți, apare o ruptură. Iar cât timp această diferență nu este explicată clar și pe înțelesul tuturor, orice discurs despre principii va fi privit cu neîncredere și cu sentimentul că, din nou, unii trag pentru ei, nu pentru toți.
Leave a Reply