Se permite traseismul politic: primarii și președinții de consilii județene vor putea trece la alte partide. Primarii și președinții de consilii județene, traseiști, vor putea trece la alte partide fără a-și pierde mandatul. Condiția este să o facă cu minim 60 de zile înainte de alegerile locale din 9 iunie. Concluzia noastră este următoarea: este exact ca într-un mariaj nefericit. Nu este rău când îți înșeli partenerul, este rău când te prinde. Ce să mai vorbim de partide, de șefii partidelor, când cel care trebuie să fie garantul democrației, garantul legii, garantul statului de drept, președintele Klaus Werner Iohannis, a moșit alianța ciumei roșii, PeeSeeDee, cu ciuma galbenă, PeeNeeLee, pentru a pleca liniștit prin lumea largă, într-o nesfârșită vacanță, să o plimbe pe prima doamnă, Carmen Iohannis. Noi considerăm că nu ar fi o mare problemă că au plecat în vacanță, problema este că au plecat pe banii noștri și că noi nu avem președinte de 9 ani.
P.S. Însă, ce nu știu acești traseiști este că și noi ne putem schimba opțiunile de vot, nu-i nici o problemă! De gogoșile și minciunile lor electorale ne-am săturat. Întotdeauna se promite marea cu sarea! Însă, ca de fiecare dată, primarii rămân cu marea și alegătorii rămân cu sarea!
https://adevarul.ro/politica/liber-la-traseism-politic-primarii-isi-pot-2344092.html
Leave a Reply