Un necaz nu vine niciodată singur, iar dacă ar fi să-l ascultăm pe Liviu Dragnea, am spune că proverbul a fost scris special pentru el. Fostul lider al Partidului Social Democrat, omul care ani la rând părea că ține România pe „apel rapid”, a ajuns astăzi să constate cu o sinceritate aproape dezarmantă: „Mă mai am pe mine”. Și cam atât. A fost o perioadă în care premierii se schimbau mai des decât șosetele, iar deciziile importante păreau să se ia într-un cerc restrâns unde vocea lui era lege. Apoi a venit celebra Ordonanța de Urgență nr. 13/2017, momentul în care noaptea a devenit mai activă legislativ decât ziua, iar românii au ieșit în stradă ca să arate că justiția nu se negociază pe întuneric. De atunci, lucrurile au început să scârțâie. Iar când au început să cadă, au căzut cu zgomot.
Condamnarea în dosarul angajărilor fictive a pus punct perioadei de forță politică și a deschis capitolul „doi ani și două luni” în spatele gratiilor. Revenirea nu a mai avut nimic din triumfalismul de altădată. În loc de strategii politice și ședințe tensionate, au urmat încercări antreprenoriale. O firmă în energie care „n-a reușit să facă nimic”, după cum chiar el a recunoscut. Un proiect de cooking online, pentru că dacă tot nu mai merg combinațiile politice, poate merge tigaia. Doar că nici tigaia nu a produs vreo revoluție economică. Din imaginea liderului autoritar, cu aer de tribun istoric atent regizat pe rețelele sociale, a rămas mai mult fotografia. Realitatea, potrivit declarațiilor sale, e mai puțin spectaculoasă: fără proprietăți, fără afaceri solide, locuind cu chirie prin Ilfov. E o schimbare drastică pentru cineva care, nu demult, părea că învârte pârghiile puterii după bunul plac.
Ironia e greu de ignorat. Când ești „la butoane”, lucrurile par să se lege. Când nu mai ești, descoperi brusc cât de dificil e mediul de afaceri din România. Când ai influență, telefonul sună. Când nu mai ai, liniștea devine apăsătoare. Întrebarea rămâne: câți dintre cei pe care i-a promovat și i-a susținut mai găsesc astăzi timp să-l sune? Până și planul personal a suferit ajustări. Relația cu Irina Tănase, partenera mult mai tânără, s-a încheiat, iar povestea de iubire care părea să sfideze diferențele de vârstă nu a rezistat diferențelor de statut. Averea și influența sunt, se pare, mai fragile decât promisiunile politice.
Iar peste toate vine transformarea ideologică, aproape peste noapte, într-un fervent suveranist. În politică, reinventarea e permisă. Publicul însă are memorie selectivă, dar nu chiar atât de scurtă. De la omul care încerca să ajusteze legile în propriul folos la omul care deplânge cât de greu e să faci afaceri corecte în România, drumul e lung și plin de contraste. Povestea lui e, dincolo de ironie, o lecție despre cât de repede se poate evapora puterea. Când îți construiești imperiul pe control și obediență, s-ar putea ca la prima fisură serioasă să rămâi doar cu propria reflecție în oglindă. Iar când ajungi să spui „mă mai am pe mine”, poate că nu e doar o constatare, ci rezumatul unei prăbușiri care a venit exact așa cum spune vorba din bătrâni: nu singură, ci în lanț.
Leave a Reply