Candidații ar face orice pentru voturi, mai ales circ. Cei care mizează pe voturile utilizatorilor de TikTok au ieșit afară pentru a crea conținut pentru platformele online. Diana Șoșoacă s-a filmat în trenulețul din Orășelul Copiilor, în timp ce Piedone s-a dus la piață pentru a strânge semnături. Concluzia noastră: neoficial, startul campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare a început. Este totuși regretabil că această campanie electorală trebuia să înceapă imediat după preluarea mandatului, de când au depus jurământul în urmă cu aproape 4 ani.
P.S.: Dacă ești un politicien cu ștaif, după părerea noastră, acești politicieni trebuiau să iasă în fața votanților cu faptele lor, nu doar cu promisiuni. Dacă totuși un proiect bun este blocat pe criteriu politic, sunt atât de multe căi să te faci auzit și înțeles. Un exemplu negativ este Ordonanța 13 pentru justiție, care în câteva zile a scos sute de mii de protestatari în stradă. Ce nu ați înțeles voi, politicienii, este că poporul român s-a săturat de minciuni și, mai nou, de circ. Oamenii s-au săturat de purtatul iei tradiționale, parade la pupitrul Parlamentului cu sacii negri, circ și îmbrânceli… Minciunile și circul vostru nu țin la popor de foame. Domnilor politicieni, au mai fost cu ani în urmă niște politicieni la faimosul PDL, care au inventat ”celebrul dans al pinguinului”, care apoi au fugit și au confiscat PNL-ul. Atât rămâne de voi, asta își mai amintește poporul, de parveniți care nu lasă nimic în urma lor.
https://www.digi24.ro/alegeri-locale-2024/goana-politicienilor-dupa-like-uri-sosoaca-s-a-filmat-in-trenulet-in-oraselul-copiilor-iar-piedone-s-a-dus-cu-biblia-in-targul-vitan-2743895?fbclid=IwAR1xcGrif0K95GbL9JSXwmC04oZK-ExREij9G5IdzVv9X2Q8eaTeKsrb990_aem_AcD1MxfaCUTh0RmoEAphw0yPcaXwYUr9CN56LApwjaj810tfyogKnjEfzqH8A6BDWDZJxArjxW4OI72N6qmhzi96
Leave a Reply