Se pare că, pentru AUR, viața politică înseamnă mai mult spectacol decât guvernare. Ultimul exemplu: chemarea „partidului mamă” pentru a pune umărul la suspendarea lui Nicușor Dan. Deputatul Ștefăniță Avramescu ne asigură că totul e pe făgaș legal: au semnături, așteaptă ca PSD-ul să semneze și să voteze… ca să putem începe „prima etapă” a suspendării, după care urmează un referendum. Între timp, timpul trece, leafa merge, iar mandatul… și acesta trece. În schimb, AUR produce constant spectacol: proteste, circ, declarații incendiare și flash-uri în Parlament. Chiar și senatorul Petrișor Peiu, prezentat ca economist AUR, intervine pentru clarificări, spunând că „nu are rost să declanșezi un demers la care știi sigur că nimeni din partea puterii nu va răspunde”. Practic, el recunoaște subtil ceea ce oricine poate observa: demersurile AUR sunt mai mult spectacol decât rezultate.
Și nu e singurul: multe figuri din AUR vin cu rădăcini din PSD, pentru că aici au fost „școliți” de lideri marcanți (balauri), iar de aici și apelativul „partidul mamă”. Ce e clar? În afară de suspendări, proteste și circ, AUR nu pare să facă nimic concret. Absolut nimic. Iar când îi întrebi ce au realizat pentru cetățeni, singurul răspuns e „următorul demers” sau „următorul referendum”. În timp ce timpul trece, leafa merge, iar mandatul se scurge, AUR continuă să fie maestrul spectacolului… dar nu și al guvernării. Și, cel mai important, nu știe să facă decât „marketing”, la fel cum a fost și cu casele de 35.000 de euro.
AUR îi cheamă pe social-democrați să pună umărul la suspendarea lui Nicușor Dan
Leave a Reply