George Simion a plecat de la prima dezbatere prezidențială: „Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru.” Prima dezbatere între candidații la alegerile prezidențiale din mai 2025 s-a desfășurat luni seara, 28 aprilie 2025. Liderul AUR, George Simion, a venit la Palatul Cotroceni, i-a oferit un buchet de flori Elenei Lasconi, apoi a plecat. Bătălia prezidențială s-a desfășurat între următorii: Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi.
Concluzia noastră: Candidatul AUR, George Simion, a demonstrat în cadrul confruntării electorale de aseară un comportament marcat de imaturitate și lașitate politică, mascate sub un strat de viclenie calculată.
P.S. George Simion, există o vorbă veche în popor: „Dacă tăceai, filosof rămâneai.” Însă, când vine vorba despre cea mai înaltă funcție în stat, românii s-au săturat de un președinte care a tăcut prea mult… și s-a plimbat și mai mult — un adevărat turist. Aseară, George Simion, se pare că ți-ai confundat rolul: nu erai un suporter din galerie, ci trebuia să fii jucător pe teren. Din păcate, exact acel jucător pe care „suveraniștii” intenționează să-l trimită în marea finală. Dacă ai fi învățat ceva din maniera în care Victor Ponta știa să evite momentele incomode, ai fi realizat că el știa să „chiulească” cu o justificare convingătoare sau cu o minciună ambalată profesionist — un domeniu în care, trebuie să recunoaștem, s-a descurcat cu talent. În cazul tău, însă, totul pare să fi fost o eschivă grăbită, stângace și lipsită de orice strategie. Și, pentru ca scenariul să fie complet, împreună cu Mugur Mihăescu — comediantul cu umor vulgar, părintele personajelor Garcea și Leana lu’ Pîrțac — ați pus în scenă un obicei din folclorul românesc: „furatul miresei.” Doar că, aseară, „mireasa” era democrația, și ce ați regizat voi a semănat mai mult cu o parodie tristă decât cu un act de curaj politic.
Morala: George Simion, dacă după spectacolul penibil de aseară românii încă aleg să te susțină și să te trimită în finala pentru Cotroceni, atunci nu mai vorbim doar despre un eșec personal, ci despre un simptom grav — acela al unei națiuni care pare că a renunțat la criteriile de bun-simț, competență și responsabilitate. Asta ar fi, cu adevărat, dovada că am ajuns o națiune eșuată.
Leave a Reply