Fostul ministru PSD Răzvan Cuc a fost arestat preventiv în dosarul DNA privind o mită de peste un milion de lei.

Fostul ministru PSD Răzvan Cuc a fost arestat preventiv în dosarul DNA privind o mită de peste un milion de lei.

Fostul ministru PSD Răzvan Cuc a fost arestat preventiv în dosarul DNA privind o mită de peste un milion de lei. 297 160 C Ovidiu

Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care DNA îl acuză că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei. Aceeași măsură a fost dispusă și față de omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe. Potrivit procurorilor, în luna septembrie, Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei (cu TVA), având ca obiect mentenanța echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor. În perioada septembrie–noiembrie, beneficiind de sprijinul lui Răzvan Cuc, Cătălin Daniel Bușe i-ar fi promis directorului general al RAR, Mihai Alecu (denunțător în dosar), o mită de 6% din valoarea totală a acordului-cadru ce urma să fie reînnoit între RAR și firma Euro Quip International SRL, administrată de Bușe.

Concluzia noastră: nimic nou sub soare dacă privim partidul din care provine Cuc. „Ilustrul” și eternul ministru al Transporturilor, produs al guvernelor Dragnea (Grindeanu, Tudose, Dăncilă), și-a arătat din nou adevărata față. Până la urmă, la ce altceva te-ai putea aștepta când vii din pepiniera politică a lui „Don Livio”?

P.S. Dacă Justiția nu se va reforma cu adevărat în acest moment de cotitură, acest fost ministru de tristă amintire — sau, mai corect spus, o unealtă a lui Dragnea — riscă să ajungă, în câteva luni, cel mult la arest la domiciliu, păstrându-și liniștit averea. Vorbim de sume greu de imaginat pentru oamenii simpli: 1.380.000 de lei, adică 6% dintr-un contract de 23 de milioane de lei (230 de miliarde lei vechi). Tragic este că un ministru fără realizări notabile pentru țară a ajuns să jongleze cu asemenea sume când a fost vorba de interese personale.

Morala: Răzvan Cuc, îți dorim libertate, dar poate că timpul petrecut în arest va fi prilej pentru „povești de ceas de noapte” despre cum se sifonau banii contribuabililor și care era prețul anual al funcției plătit lui Dragnea. Ai fost un ministru bine „hrănit”, semn că mulți au avut grijă de tine. Rămâne de văzut dacă vei avea tăria să stai ani buni singur, precum cucul, sau dacă, până la urmă, vei spune cine ți-a fost adevăratul stăpân.

 

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/razvan-cuc-arestat-preventiv-in-dosarul-in-care-dna-il-acuza-ca-a-intermediat-o-mita-de-peste-un-milion-de-lei-3550751

Banner

Leave a Reply

    Back to top