Bacalaureat 2024. Luni, 17 iunie, începe BAC-ul. Absolvenții de liceu vor da proba orală la Limba Română. Bacalaureat 2024. Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 – 27 iunie. Concluzia noastră: În popor, examenul de Bacalaureat mai este numit și examenul maturității. Pe 9 iunie, a fost promovat de mii de candidați, care și-au dovedit anumite abilități. Unii au câștigat prin merite, alții prin viclenie și minciună.
P.S. Cu siguranță, premierul Marcel Ciolacu nici anul acesta nu va merge la mărire de notă a Bacalaureatului, deoarece îl așteaptă încă două rânduri de alegeri. Atât de mult a reușit să ridiculizeze învățământul din România, marele proiect „România educată”, încât chiar nu mai contează diploma de Bacalaureat la angajare în Guvern și la preluarea mandatului parlamentar. Acum, la modă este să aduci una, două diplome de licență și chiar un doctorat. În partidele din România, mai greu este să prinzi un loc eligibil pe liste (europarlamentare, senator, deputat, primar de municipiu sau Președinte CJ) decât o diplomă de licență sau chiar doctorat. Lăsând gluma la o parte, nici nu trebuie să ridiculizăm candidații atât timp cât lista este făcută de: dottore Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Paul Stănescu, George Simion (zis galerie) etc. Acum 150 de ani, când a fost instalată monarhia în România, ședințele de guvern se țineau în limba franceză, iar acum se pare că în politică ești promovat mai repede dacă ai „Școala vieții”.
Leave a Reply