Deși Radu Mazăre a fost în pușcărie, ‘’barza’’ este pe drum! Soția sa, Roxana, este însărcinată!

Deși Radu Mazăre a fost în pușcărie, ‘’barza’’ este pe drum! Soția sa, Roxana, este însărcinată!

Deși Radu Mazăre a fost în pușcărie, ‘’barza’’ este pe drum! Soția sa, Roxana, este însărcinată! 740 468 C Ovidiu

Vestea momentului: Soția lui Radu Mazăre a confirmat că este însărcinată, fix când își prelua soțul de la penitenciar. Fix la ieșirea soțului din penitenciar, Roxana Mazăre le-a confirmat reporterilor că îl așteaptă pe tatăl copilului ei. La rândul său, Radu Mazăre a spus că nu vrea să mai revină în viața publică. Concluzia noastră: După 5 ani de detenție, Radu Mazăre, fostul primar al Municipiului Constanța, a fost eliberat azi, 27 Mai 2024. El a avut de executat 10 ani, dar a fost eliberat după ce a executat jumătate din pedeapsă.

P.S. Probabil singurul regret pe care îl poate avea Radu Mazăre este faptul că nu a fost eliberat cu 2 luni mai devreme, căci avea mari șanse să ajungă primar în Constanța, din partea PSD-PNL. ”Nu mă mai interesează viața publică sub nicio formă”, le-a spus Mazăre jurnaliștilor care așteptau în fața Penitenciarului Jilava. Decizia privind eliberarea condiționată a fost luată luni de Tribunalul Ilfov. Soția a anunțat că este însărcinată, așadar Radu Mazăre ar trebui lăsat să meargă 2, 3 ani în Madagascar să înalțe zmeul, pentru a se juca cu viitorul său copil. Cu siguranță că a avut un regim preferențial la Jilava, că doar așa a rămas Roxana Mazăre însărcinată cu Radu Mazăre, că nu a spus nimic azi în fața presei de ”Zmeul Fermecat”. Radu Mazăre, ai fost mare baron PSD, ți-ar ajunge alocația din România (292 lei) să îți crești copilul, sau încă te bazezi pe proviziile îngropate din care statul nu a recuperat nimic, din păcate, de la tine? Și totuși, Răducu, a avut și pușcăria o parte bună pentru tine, că așa poate nu aveai timp să mai concepi un moștenitor?

 

https://www.stiripesurse.ro/vestea-momentului-sotia-lui-radu-mazare-a-confirmat-ca-este-insarcinata-fix-cand-isi-prelua-sotul-de-la-penitenciar_3332291.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR14QWZXM18u118Gur57pHkdr3ihse6uEr-PqHOya0G29BR9kV3YC83xNyw_aem_AVT2JNcNYC5YZrACr-unVP9gM6d7Hhf1ZkxnoFWfPbBdrlvctgY9exgbH10B1gGi2DQBFjUmrlS0UY3jUdjAgeS8

Cele mai ieftine excursii din tara doar pe Alfa Star Travel

Banner

Leave a Reply

    Back to top