Actorul Dorel Vișan condamnă săltarea lui Călin Georgescu: „Este o prostie și o forțare a lucrurilor. Este o rușine.”
Actorul Dorel Vișan arată că săltarea lui Călin Georgescu este una „prostească” și susține că suveranistul a fost ridicat din trafic tocmai pentru că dorea să își depună candidatura. Concluzia noastră: actorul Dorel Vișan, prin toate declarațiile sale din ultimii ani, ne dovedește tot mai mult nostalgia sa comunistă, dar, mai grav, că, în ultima perioadă, s-a transformat într-o „conservă rusească expirată.”
P.S. Până în anul 1989, actorul Dorel Vișan a fost membru al PCR, extrem de util, care chiar a apreciat partidul unic (Partidul Stat), deoarece i-a oferit șansa de a se afirma în cinematografie. Pentru acest lucru nu-l condamnăm; însă, partea cea mai tristă este faptul că, în ultimii ani, el manipulează foarte mult și se transformă într-un nostalgic de nerecunoscut al comunismului, ba chiar într-un mare admirator al Rusiei, criticând valorile occidentale. Dorel Vișan, ca dealtfel toți scelerații putiniști, a început manipularea discursivă privind religia, pandemia (anti-vaccinare) și Istoria Ucrainei (stat artificial), trezindu-ne acum cu el „mare patriot”, susținător înflăcărat al lui Călin Georgescu.
Morala: Dorel Vișan, ți-ai scos la iveală adevărata ta față – asemeni unui vierme, pus acolo cu grijă de Ion Iliescu, care, prin fapte de neiertat, a devorat esența României și ați preda-o rușilor fără vreo urmă de remușcare. Iar, dacă speranța nu se stinge niciodată, noi avem convingerea că românii vor desluși, în curând, jocurile voastre meschine și egocentrice, așa cum se dovedește din dorința voastră de a impune încă o dată cizma străină pe gâtul națiunii (așa cum ne amintește Anca Alexandrescu: „Venim și vă călcăm pe cap”). Și să nu trecem cu vederea manipularea flagrantă din jurul depunerii candidaturii lui Georgescu în ziua criticată de voi. Biroul Electoral Central a clarificat că nu a existat nicio solicitare pentru înscrierea candidaturii la alegerile prezidențiale din 2025 pe 26 februarie sau la orice alt moment. Deci, dacă tot insistați cu aceste minciuni, de ce zeul vostru nu și-a depus candidatura a doua zi? Haideți, Marș, să vorbim în limbajul vostru elegant – acela al cuvintelor goale și al practicărilor demodate, care nu vă fac cinste!
Leave a Reply