Balint Ion, zis Nuțu Cămătaru, a scăpat de cazier; acum este curat.

Balint Ion, zis Nuțu Cămătaru, a scăpat de cazier; acum este curat.

Balint Ion, zis Nuțu Cămătaru, a scăpat de cazier; acum este curat. 420 236 C Ovidiu

Ion Balint, zis și Nuțu Cămătaru, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, Ion Balint are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană fără antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre cei mai periculoși lideri ai lumii interlope, ar fi scăpat de cazier după ce a făcut cerere de reabilitare în instanță. Ultima dată a fost eliberat din închisoare în 2019, iar magistrații au hotărât că, între timp, Ion Balint a ajuns să respecte condițiile legale și i-au admis cererea, potrivit Realitatea Plus. Acum Nuțu Cămătaru se poate bucura de aceleași drepturi ca orice persoană fără antecedente penale, ceea ce înseamnă că, dacă își dorește, acesta ar putea să se angajeze chiar și în Poliție. Nuțu Cămătaru a fost grațiat de Ion Iliescu. În trecut, Nuțu Cămătaru își amenința victimele cu violență ca să le determine să restituie împrumutul, plus o cămătă uriașă. Concluzia noastră: Acum că justiția din România și-a făcut exemplar treaba în cazul lui Nuțu Cămătaru, nu ne mai rămâne decât să felicităm această măreață decizie. „Domnilor judecători, aveți toată recunoștința noastră!”

P.S. Pentru Nuțu Cămătaru se pare că norocul abia acum poate începe. Mugur Isărescu este în prag de pensionare, dar tot la fel de tentant este și postul de la SRI, în locul lui Florian Coldea, cu toată „gruparea Dumbravă, Cocoru, Trăilă”. La cât este de „serios și de cumpătat” Nuțu Cămătaru, dacă alege să meargă Guvernator, fie prim-adjunct SRI, următorul pas este spre a conduce UE, și toate acestea din „meritul” justiției din România. În toată această perioadă, oamenilor cinstiți nu le rămâne decât să muncească și să plătească taxe și impozite pentru a nu întârzia salariile judecătorilor.

 

https://www.stiripesurse.ro/bomba-in-lumea-interlopa-nutu-camataru-a-scapat-de-cazier_3365275.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR06KxjdPUNQ9_WokqbLANznDeeGsliI_SKm7-wjGK_-QSCU8SJw4sVXv5Y_aem_FPpkRNTN3PWtZP_uAkYaow

Cele mai ieftine excursii din tara doar pe Alfa Star Travel

Banner

Leave a Reply

    Back to top