Primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu, şi cel al comunei Mihai Eminescu, Dumitru-Verginel Gireadă – ambele localități din judeţul Botoşani – au fost reţinuţi de DNA pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită. Dosarul vizează contracte de lucrări publice, din perioada 2023–2024. În dosar sunt vizaţi şi alţi oficiali: un fost primar, un viceprimar, un administrator al unei comune, dar şi secretarul general al unei organizaţii politice.
Concluzia noastră: În România anului 2025, țară membră a Uniunii Europene, funcția de primar continuă să fie, pentru mulți, un drum sigur către îmbogățire rapidă. Mandatele succesive devin etape ale acumulării de avere și influență, nu ale slujirii comunității. Regimul comunist ne-a mutilat moral, iar efectele se văd și azi: am învățat să tăcem, să acceptăm și să nu cerem socoteală. Corupția locală este tolerată din obișnuință, iar spiritul civic pare adormit. Atâta timp cât alegem pasivitatea, schimbarea rămâne doar o iluzie.
P.S. Deși parte din Uniunea Europeană, România continuă să se confrunte cu o dezvoltare inegală, mai ales în ceea ce privește infrastructura. Disparitățile socio-economice sunt tot mai evidente, nu doar între regiuni, ci chiar între județe vecine. Primarii au fost printre primii care au simțit gustul banilor publici, cheltuiți rapid și adesea ilegal. Odată ajunși în funcții, nu mai concep să plece și, mai grav, consideră că trebuie să-și „aranjeze” viitorul pentru două-trei generații. Această mentalitate are rădăcini adânci. Am fost un popor mereu cotropit, obișnuit să plece capul. Însă cel mai perfid mecanism de control rămâne religia – nu credința în sine, ci modul în care este folosită. Preoții predică selectiv, evitând să atingă păcatele care stau la baza corupției: furtul, minciuna, lenea și trăitul pe spinarea altora. Am ajuns să justificăm totul prin expresii de genul: „A furat, dar a și făcut ceva.” Un soi de consolare colectivă care ne ține pe loc.
Morala: În ianuarie 1990, când o delegație a PNȚCD i-a cerut lui Ion Iliescu și camarilei sale alegeri democratice și corectitudine, răspunsul a fost cinic și revelator: „Lăsați-ne pă noi, știm cu toții ce vrea țara.” Au trecut 35 de ani și, din păcate, încă „știm” ce vrea țara: pasivitate, compromis, un strop de corupție „tolerabilă” și lideri care să fure, dar măcar „să mai și facă ceva”. N-am reușit încă să ne revendicăm cu adevărat democrația. Pentru că, în loc să vrem dreptate și adevăr, am învățat să ne mulțumim cu spectacolul promisiunilor și iluzia stabilității.
Leave a Reply