În alegerile de ieri, 18 mai, jumătate din organizațiile județene ale PNL din România l-au susținut pe candidatul AUR, George Simion, în ciuda poziției oficiale a partidului care anunțase ferm sprijinul pentru Nicușor Dan în turul al doilea.
Concluzia noastră: Ceea ce părea o simplă analiză politică devine, prin declarațiile recente ale lui Crin Antonescu și prin mișcările de culise, o posibilă trădare calculată. Tot mai multe indicii sugerează că Antonescu ar fi orchestrat un sabotaj împotriva echipei Nicușor Dan – Ilie Bolojan, urmărind slăbirea influenței lor și reconfigurarea PNL în jurul propriei persoane. „Binecuvântarea” tacită a lui Klaus Iohannis pare să confirme acest scenariu.
P.S. Crin Antonescu, atât tu, cât și Klaus Iohannis, păreți să vă încheiați carierele politice într-un mod rușinos. Ați demonstrat amândoi că nu sunteți liberali autentici, ci doar peneliști de conjunctură, adaptați vremurilor și intereselor personale. În loc să vă înscrieți în linia de gândire și acțiune a Brătienilor, ați ales să urmați, prin atitudine și comportament politic, traseul oportunist al lui Ion Iliescu. O trădare a valorilor liberale, mascată în zâmbete reci și lipsă de asumare.
Morala: Crin Antonescu și Klaus Iohannis, spre deosebire de voi, Ilie Bolojan a ajuns președinte al PNL prin muncă, seriozitate și rezultate, nu prin înțelegeri de culise. Nu a avut nevoie de aranjamente obscure pentru a urca în ierarhie. A demonstrat că meritocrația poate exista chiar și într-un partid adesea sufocat de interese personale și strategii de moment.
Leave a Reply