După articolul de ieri despre Partidul Social Democrat, am fost acuzați că „nici PDL-ul domnului Traian Băsescu nu a fost mai presus de păcate”. Răspunsul nostru rămâne clar și asumat: nu am susținut niciodată că PDL a fost un partid fără greșeală, însă diferența majoră față de PSD este una esențială – PDL nu a guvernat nici pe departe atât de mult, atât de constant și atât de agresiv precum PSD. Pentru corectitudine istorică, este necesar un remember.
Partidul Democrat, devenit ulterior PDL, asociat direct cu Traian Băsescu, a fost principala forță de guvernare în perioada 2004–2012: în cadrul Alianței D.A. (2004–2008) și apoi în guvernările PDL (2008–2012). A fost o perioadă în care România a fost controlată de același nucleu de putere: președinția, guvernul și o mare parte din administrația centrală. Liderii consacrați ai acelei epoci au fost Emil Boc, Vasile Blaga, Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu și Roberta Anastase – nume care nu au rămas în istorie doar prin funcții, ci și prin abuzuri, decizii controversate și episoade grave de aroganță politică.
Emil Boc, ca prim-ministru, a girat cele mai dure măsuri de austeritate suportate de populație, asumându-și tăieri masive de salarii și reduceri sociale, fără a atinge însă rețelele de privilegiați din jurul puterii. Vasile Blaga a fost simbolul jocurilor de culise, al controlului de partid și al compromisurilor politice făcute în spatele ușilor închise.
Adriean Videanu și Radu Berceanu au fost asociați cu contracte publice controversate, investiții ineficiente și risipă de bani în infrastructură, fără rezultate pe măsura fondurilor cheltuite. Elena Udrea a devenit emblema excesului de putere: dosare penale, contracte dubioase, promovare agresivă și o relație toxică între funcția publică și interesul personal. Roberta Anastase a rămas definitiv legată de episodul rușinos al votului fraudulos la legea pensiilor, un moment care a lovit direct în credibilitatea Parlamentului.
Nu întâmplător, acești lideri au fost botezați la vremea respectivă „baronii portocalii”. PDL a ajuns la putere pe un val uriaș de speranță. România era extenuată de PSD, iar Traian Băsescu a câștigat alegerile promițând reformă, curățarea sistemului și dreptate. Oamenii au crezut, pentru că PDL avea tot: președinția, guvernarea și susținerea populară.
Doar că, odată ajunși la putere, speranța s-a transformat rapid în dezamăgire. Criza economică a fost reală, iar unele măsuri puteau fi înțelese până la un punct. Dar ceea ce nu a putut fi acceptat a fost dubla măsură: în timp ce populației i se tăiau salariile cu 25%, se închideau spitale, se înghețau pensii și se arunca țara într-o nesiguranță socială profundă, baronii locali și apropiații regimului continuau să trăiască fără austeritate. Pentru ei, sacrificiul era doar pentru popor.
Românii au plătit integral factura. Despre Traian Băsescu trebuie spus adevărul complet. A fost un politician abil, cu inteligență politică, discurs solid și o capacitate remarcabilă de a domina spațiul public. Mult timp, aceste calități au ținut în viață o imagine care părea de neclintit.
Până în 23 martie 2022.
Atunci, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității ca poliție politică. Sub numele conspirativ „Petrov”, a furnizat note informative în anii ’70, turnând colegi, fapt confirmat de probele CNSAS. Instanța supremă i-a respins definitiv recursul. Consecințele au fost clare: pierderea privilegiilor de fost șef de stat.
Și totuși, paradoxul românesc continuă. După ani în care a fost oficial declarat colaborator al Securității, Traian Băsescu a obținut în instanță peste 150.000 de euro reprezentând indemnizații restante, iar CCR l-a repus în drepturi. Un episod care ridică o întrebare dureroasă, dar legitimă: mai avem o justiție dreaptă sau doar una selectivă? Toate aceste lucruri trebuie spuse fără ocolișuri.
PDL a greșit grav. A produs suferință socială, a tolerat abuzuri, a protejat oameni compromiși și a trădat speranța celor care l-au votat. Dar, chiar și așa, PDL rămâne un rău mai mic decât PSD.
Nu prin moralitate, ci prin comparație. Nu prin merite, ci prin durata și amploarea distrugerii. PSD a guvernat mult mai mult, mai des și mai nociv pentru interesul public. PDL a fost un râu care a făcut pagube. PSD a fost și este o inundație permanentă.
Iar speranța noastră este una simplă și democratică: așa cum PDL a fost taxat la urne și redus la un procent marginal, sperăm ca și PSD să aibă aceeași soartă. Pentru că într-o democrație reală, votul este singura sancțiune care contează, iar niciun partid nu ar trebui să fie etern la putere, indiferent cât de bine își construiește rețelele.
Doar prin vot pot fi taxați. La fel ca toți ceilalți.
Leave a Reply