Într-o Românie în care ideologiile se schimbă mai repede decât filtrele de pe Instagram, Oana Lasconi pare să fi descoperit secretul teleportării politice. După ce a apărat cu entuziasm drepturile minorităților LGBTQ pe bulevardele elegante ale Parisului, tânăra a decis că e momentul pentru o întoarcere spectaculoasă la rădăcini — nu orice rădăcini, ci unele bine înfipte în manualele de istorie dinainte de ’89. Astfel, cu un carnet de membru proaspăt și probabil încă mirosind a tipografie ideologică, Oana a intrat în Partidul Socialist Român, formațiune care se uită la Partidul Comunist Român nu ca la o lecție, ci ca la o sursă de inspirație. Un fel de „vintage politic”: ce e vechi nu doar că e bun, ci e revoluționar din nou.
Ironia face ca mama sa, Elena Lasconi, să fie colegă de partid cu un politician care condamnă comunismul prin lege, în timp ce fiica pare să-l condamne doar pentru că nu mai e suficient de la modă. Dacă până ieri extrema progresistă era punctul cardinal, astăzi busola pare să fi făcut un 180 de grade elegant, direct spre estul nostalgic. De la marșuri pentru diversitate la marșuri cu iz de URSS, traseul e sinuos, dar coerent într-un fel aparte: important e să fie extremă, indiferent de direcție.
Morala? În politica modernă, consecvența e supraevaluată. Important e să ai carnet — fie el de activist, de partid sau, cine știe, de călător în timp.
Leave a Reply