Așa cum era de așteptat, marea scenă a suveranismului mioritic a devenit platou de telenovelă politică, iar piesa de teatru „Patrioții salvează România” s-a transformat rapid în „Cine-a pus cârciuma-n drum”. Ancuța Alexandrescu, autoproclamata zeiță a dreptății și lumina călăuzitoare a celor treziți la realitate, a suferit o bruscă criză de luciditate retrospectivă. După ce din noiembrie 2024 încoace a predat intensiv cursuri de hipnoză colectivă și a ridicat osanale „președintelui ales”, marea jurnalistă a realizat, într-un final apoteotic, că nea Călin Georgescu nu e chiar trimisul divinității pe pământ. Ba mai mult, ne avertizează speriată că, după Ceaușescu și Bolojan, n-ar mai vrea un al treilea lider care se crede Dumnezeu.
Păi ce-ai făcut, Ancuța? După ce ai spălat conștiincios creiere seară de seară la televizor, transformând un personaj mesianic în salvatorul neamului, acum vii să ne spui că ai descoperit, absolut întâmplător, adevărata lui față? Ironia sorții face ca exact publicul pe care l-ai cultivat cu atâta sârg să nu te mai creadă acum o iotă. Când hrănești masele cu mituri și conspirații, nu te poți aștepta ca ele să revină la realitate doar pentru că ai decis tu să schimbi scenariul emisiunii.
Spectacolul este de-a dreptul savuros. Cei care ieri își jurau credință veșnică sub steagul suveranității se bălăcăresc astăzi ca la ușa cortului, spre deliciul publicului spectator. Între timp, Călin Georgescu rămâne blocat în propriul său univers paralel, vânzându-ne aceeași teorie falsă despre un viitor de aur. Trebuie să fii foarte atent la astfel de „salvatori”, căci sub masca echilibrului se ascunde doar un circ din care poporul rămâne, ca de obicei, păcălit.
Leave a Reply