150 150 C Ovidiu

Ciucă, apărătorul „democrației defectuoase” sau cum să guvernezi de dragul… stabilității financiare!

Într-un exercițiu de contorsionism politic, Nicolae Ciucă, bravul candidat PNL la prezidențiale, și-a dat singur „un pumn în fața democrației”! După ce PNL și PSD au dansat tandru pe scena guvernării, adunând funcții, aplauze și dividende, Ciucă s-a trezit brusc să ne informeze că o astfel de coaliție, post-alegeri, ar fi „defectuoasă”. Ca și cum tot ce am trăit până acum a fost doar o demonstrație de echilibristică pe bugetul țării.

Dar de ce să ne inflamăm? Ne liniștește tot el, cu un ton patriarhal, declarând că această alianță a fost „necesară” pentru stabilitate. E clar, între dânșii, la guvern, a fost o stabilitate „atât de stabilă” încât România încă se zbate în aceleași dileme. Stabilitate? Da, stabilitatea de a avea salarii generoase și contracte grase, de a împărți sinecuri și funcții ca pe covrigii calzi, iar populația… ei bine, populația e stabilă la cozi și rate! E ușor să declari acum că „defecțiunea democrației” se produce la o alianță PNL-PSD, mai ales când vin alegerile și trebuie să arăți cu degetul spre „dușmanul” de care, culmea, abia te-ai despărțit. Cu o demnitate de armată, Ciucă spune că s-a sacrificat pe altarul stabilității, dar parcă sacrificiul a fost mai mult al buzunarului public decât al propriului. Căci, să fim serioși, alianța cu PSD n-a fost un gest eroic, ci unul profitabil pentru ambele părți: de la licitații pentru ai lor, la concursuri de pupături de moaște politice. Dar, na, să-l înțelegem și pe Ciucă. Înaintea alegerilor, e vital să dai vina pe „alianțele defectuoase”. Că doar imaginea contează, nu faptele, nu? Iar când PNL promite „schimbare”, ne-am obișnuit deja că schimbarea înseamnă doar schimbarea „culoarului” de la împărțirea funcțiilor.

În concluzie, când Ciucă îți vorbește de defecte, știe el bine ce zice: e expert în alianțe defectuoase.

Cele mai ieftine excursii din tara doar pe Alfa Star Travel

Banner

Leave a Reply

    Back to top