PSD+AUR=LOVE?

Teoria conspirației pe stânga: cum răsare iubirea PSD-AUR și se îngroapă principiile subțiri ale democrației. În timp ce scena politică românească se clatină, PNL iese la atac cu niște afirmații de o ironie mai curată ca propria lor mască de conservatorism modern! Mai exact, liberalii au descoperit, cu un entuziasm demn de Sherlock Holmes, o „alianță ocultă” între PSD și AUR. Cum altfel să explicăm acuzațiile că, în spatele ușilor închise, liderii pesediști complotează să pună un scaun regal sub George Simion, ca să-și poată pune coroană de președinte direct pe cap?

Liderul PNL Iași lansează această bombă de presă, insinuând că *liderii de la București* ai PSD ar fi instruit organizațiile din teritoriu să mobilizeze „armate” de pesediști pentru a vota *conștiincios* cu Simion, semn că rivalitatea politică se topește rapid în fața unui pahar de interese comune. Adică, ce să mai spui? Partidul care l-a consacrat pe Iliescu și aducea „liniștea” țării își găsește, cică, deodată, salvarea în agitația eternă a lui Simion și în cearta sa continuă cu… bunul simț. Partea de poveste condimentată o aduce, evident, Gigi Becali, noul „stea” al AUR-ului, proaspăt ungurător al cuvintelor ce își găsesc prea des casă la televizor. Becali, fostul patron spiritual al unei „mănăstiri” politice, ne spune că a fost solicitat de însuși Viorel Hrebenciuc, un alt cavaler medieval al PSD-ului, să dea o mână de ajutor. Gigi, firește, nu refuză o bătaie prietenească pe umăr, și, în mintea sa, poate s-o fi văzut pe mama României lăcrimând, amintindu-și de Marea Unire pe care ar putea-o aduce.  În tot acest timp, liberalii sunt scandalizați că vechii „lupi” ai PSD – Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Șerban Mihăilescu și, evident, Florin Iordache, reapar pe scenă, manevrând din umbră o rețea națională ca într-un film de spionaj. Sigur, între două voturi „coordonate” prin instrucțiuni strategice, acești dinozauri politici au rămas să-și reamintească de vremurile glorioase când orice înțelegere se făcea cu un scurt „no problem, șefu’!”.

Din tot acest spectacol, se întrevede o singură concluzie: alianțele românești politice își schimbă culoarea precum cameleonul, dar simțul de farsă și aroganță rămâne etern viu! Dreapta și stânga? Doar niște direcții pe o hartă confuză, unde adevărata busolă o face întotdeauna interesul propriu.