BULAI A RATAT SANSA SA DEVINA…STUDENTA…Drama deținuților: cum a scăpat Alfred Bulai din „universitatea” penitenciarului înainte să le devină profesor de… etică Ah, ce lovitură dureroasă pentru colegii de „celulă”! Să-l vadă pe distinsul domn Alfred Bulai, profesorul cu „vorbe dulci” și atenții delicate pentru studente, cum le scapă printre degete, la fel cum le scapă de altfel și orice urmă de decență! Arest la domiciliu? Dar de ce să se bucure doar el de privilegiul unei „celule” cu perne pufoase și internet de mare viteză, când își găsise poate o nouă vocație în pușcărie: mentor spiritual pentru amărâții care doar visează să devină vreodată… studenți? Deținuții și-au șters, cu siguranță, lacrimile când au aflat decizia. Nu pentru că ar fi avut ceva de împărțit cu el – ce să împartă ei, niște anonimi, cu un mare profesor universitar? – ci pentru că aveau, în imaginația lor, speranța că, în sfârșit, ar putea învăța și ei câte ceva despre „etica academică”. Cum să nu plângă la vestea că Alfred Bulai nu le va mai „preda”? El, maestrul gesturilor galante, care își perfecționase tehnica în a șopti la urechea studentelor tot felul de subtilități… ce noroc ratat pentru niște deținuți naivi! Poate că în visele lor, îndrăgostiți de ideea de a învăța de la un așa pedagog, se gândeau cum ar fi fost să devină chiar ei „studente” de ocazie pentru el. Ce ironie amară! Căci, din păcate, nu e niciun semn că „Dom’ Profesor” va mai face vreo „oră practică” în viitorul apropiat. Cu siguranță, acei deținuți și-au imaginat cum ar fi să fie priviți cu același zâmbet mieroș care fusese oferit altora înainte. Dar nu, să fie aruncați în voia sorții fără să guste și ei din rafinamentul abordării lui academice? De necrezut! Așadar, iată-l pe Alfred Bulai, salvat de la o „soartă crudă” de către decizia tribunalului, întors la confortul propriei locuințe. E doar o altă lecție despre cum „educația” nu cunoaște limite – nici măcar cele impuse de justiție!