Lia Olguţa Vasilescu îi dă un ultimatum lui Bolojan de la tribuna congresului PSD: „Suntem puşi doar în geam, atunci când vine factura, mai bine ieşim de la guvernare.”
Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat vineri că PSD va trebui să decidă: dacă sunt ascultaţi, rămân la guvernare, iar dacă sunt puşi doar în geam atunci când vine factura, mai bine ies de la guvernare.
Concluzia noastră: Până la venirea lui Ilie Bolojan, am asistat doar la reforme de fațadă — totul făcut în grabă, fără substanță, doar pentru imagine. Acum, când „magazia cu cereale” s-a golit, încep să se agite șobolanii și șoarecii, fiecare după rangul său în ierarhia partidului. Clientela politică, simțind că nu mai are ce roade, pune presiune pe liderii locali, iar aceștia, la rândul lor, amenință premierul cu ieșirea de la guvernare.
P.S. Reformele administrative de până acum au fost ca în teatrul lui Caragiale: „Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic… doar puțin, prin părțile esențiale.”
Și iată-ne, după atâtea „revizuiri”, în același decor: birocrația în floare, hârtiile semnate cu solemnitate și deficitul crescut cu sfințenie. Acum, „marele și milostivul” fost premier Marcel Ciolacu, cu o generozitate demnă de manualele de economie… inversă, ne-a lăsat un deficit de neegalat. E momentul, zice el, să reformăm administrația și să „restructurăm aparatul bugetar”.
Frumos spus! Numai că aparatul bugetar nu se lasă așa ușor „restructurat” — căci, printre hârtii și dosare, trăiesc „specialii”, acea specie rară de privilegiați care nu concep să trăiască altfel decât „special”. Pentru ei, ideea de rate, griji și trai decent e o poveste de adormit contribuabili. Cum să-și reducă ei din sporuri, când sunt atât de „importanți”? Cum să renunțe la avantaje, când „munca de stat” cere sacrificii… dar ale altora? Așa că, după cum spun cei din PSD, reforma se va face, probabil, tot ca-n Caragiale: se va revizui, se va analiza, se va promite… și, în final, nu se va schimba nimic — doar deficitul, care, ca de obicei, va crește glorios.
Morala: Doamnă Lia Olguța Vasilescu, pe 7 noiembrie, la Congresul PSD, nimeni n-a avut inspirația să propună o reformă adevărată: demisia baronilor și baronașilor de partid, în masă, cu trimitere directă spre mediul privat. Ar fi fost prima dovadă că PSD chiar vrea schimbare, nu doar vorbe frumoase pentru microfoane.
Și, dacă tot veni vorba, la următoarele alegeri europarlamentare, nu-l mai trimiteți pe soțul dumneavoastră pe listă. Trimiteți-l, mai bine, „pe Belgia”, la șparanghel — acolo unde se muncește pe bune, nu se votează legi pentru o Europă pe care n-a înțeles-o niciodată. Că, vedeți dumneavoastră, doamnă Lia, soțul dumneavoastră n-a greșit partidul, ci a greșit doar locul de muncă.
Leave a Reply