Declarația lui Marius Lulea (AUR), potrivit căreia ar fi „mai bine să cedezi teritorii decât să intri într-un război”, este una care șochează prin implicațiile ei. Mai ales când vine din partea unui lider al unui partid care vorbește constant despre patriotism, suveranitate și apărarea națiunii.
Despre ce teritorii vorbim? Despre Transilvania? Despre Moldova? Despre Dobrogea? Despre Banat? Despre Oltenia? România nu este o piesă de șah pe care o muți de pe o hartă în funcție de context. Fiecare bucată de pământ are în spate istorie, sacrificii și generații care au crezut în ideea unui stat unitar și suveran. A spune public că este preferabil să cedezi teritorii decât să te aperi înseamnă, implicit, că există un scenariu în care România ar putea renunța la o parte din ea însăși. Iar un astfel de mesaj este periculos. Pentru că slăbește poziția statului și transmite ideea că presiunea sau agresiunea ar putea funcționa.
Un stat serios nu vorbește despre cedări înainte ca cineva să ceară ceva. Un stat responsabil își întărește alianțele, investește în apărare și transmite clar că integritatea teritorială nu este negociabilă. România este membră NATO tocmai pentru ca securitatea ei să fie garantată prin solidaritate și capacitate de descurajare. Pentru un partid care își construiește identitatea pe ideea de suveranitate, o astfel de afirmație ridică întrebări serioase. Patriotismul nu înseamnă doar discursuri puternice și lozinci. Înseamnă și angajamentul ferm că nu renunți la țară atunci când lucrurile devin dificile.
Este, fără îndoială, o declarație care merită clarificări. Pentru că atunci când vorbești despre teritorii și despre posibilitatea de a le ceda, nu vorbești despre teorie. Vorbești despre România. Halal suveraniști, halal patrioți, halal iubitori de țară, dacă asta este logica prin care ne-ar proteja. Pentru că între discursul despre demnitate și disponibilitatea de a renunța la teritoriu este o diferență pe care alegătorii sperăm să o vadă și o vor judeca.
https://evz.ro/marius-lulea-fost-prim-vicepresedinte-aur-mai-bine-cedam-teritorii-decat-sa-intram-intr-un-razboi.html
Leave a Reply