Makaveli susține că Maricel Păcuraru a plătit 200.000 € pentru ca el să se retragă din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu.”

Makaveli susține că Maricel Păcuraru a plătit 200.000 € pentru ca el să se retragă din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu.”

Makaveli susține că Maricel Păcuraru a plătit 200.000 € pentru ca el să se retragă din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu.” 718 369 C Ovidiu

Spectacolul „suveranității” s-a mutat de la televizor direct pe TikTok, unde am aflat, cu lux de amănunte, cât costă onoarea de patriot în rate și la bucată. Se pare că rețeta succesului pentru Primăria Capitalei nu implică viziuni urbane, ci un triunghi amoros între un patron de televiziune, un senator și un „curier personal” cu aspirații de candidat-iepure. În centrul caracatiței stă Makaveli, care ne explică senin cum se tranzacționează democrația: 30.000 de euro dați „din mână” senatorului Ninel Peia pentru niște semnături necesare intrării în cursă, totul sub supravegherea atentă a camerelor de la bloc, că doar încrederea e limitată chiar și între camarazi. Miza cea mare pare să fi fost însă o negociere de tip bazar, unde Maricel Păcuraru, patronul Realitatea, ar fi pus la bătaie vreo 200.000 de euro pentru ca Makaveli să se retragă frumos și politicos în favoarea Ancăi Alexandrescu. Afacerea era de un pragmatism strigător la cer: senatorul Peia primea trei ani de „vizibilitate” pe sticlă – un fel de abonament VIP la spălat creiere – în schimbul convingerii iepurelui să părăsească pălăria. E fascinant să vezi cum acești „luptători împotriva sistemului” se întâlnesc în birouri discrete, păziți de personaje cu tocul pistolului la vedere, ca să decidă cine are voie să apară la televizor și cine trebuie să dispară din buletinul de vot.

În timp ce Anca Alexandrescu tuna seară de seară împotriva „oamenilor din sistem”, în spate se pare că se lucra la un sistem propriu, mult mai rudimentar, bazat pe șpăgi și promisiuni de imagine. Makaveli a explodat nu pentru că l-ar fi durut inima de soarta Bucureștiului, ci pentru că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din portofel: din sutele de mii vehiculate, el susține că a rămas cu buza umflată și îi cere acum lui Păcuraru 134.000 de euro restanță. Aceasta este imaginea pură a „caracatiței suveraniste”: o adunătură de profitori care își împart ciolanul înainte ca acesta să existe, folosind o televiziune pe post de detergent pentru imagine și semnăturile false pe post de bilet de intrare la masa bogaților. Trist este că, în timp ce ei se toarnă la DNA din cauza datoriilor neachitate, publicul rămâne cu aceeași întrebare: dacă așa se „iubesc” între ei pentru niște mii de euro, ce ar fi făcut din bugetul Primăriei Capitalei? Probabil l-ar fi împărțit direct pe TikTok, cu dedicații pentru „sistem”.

 

Suveraniștii, aproape să se toarne la DNA, nu doar pe TikTok. Makaveli spune ca a luat bani sa fie candidat-iepure

Banner

Leave a Reply

    Back to top