În politica românească, memoria este scurtă, selectivă și extrem de flexibilă. Mai ales când vine vorba despre datorie publică. Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor din partea PSD, ne explică doct, într-o postare pe Facebook, că 67% din datoria ce trebuie refinanțată în perioada 2026–2028 ar fi fost acumulată de guvernele „de dreapta”. Concluzia? PSD este, desigur, victima unei mari nedreptăți istorice. „Banii vorbesc”, spune Câciu. Corect. Problema e ce spun și cine îi traduce. Pentru că, atunci când vorbește despre datorie, domnul Câciu uită să menționeze contextul: cine a guvernat în anii cu cele mai mari deficite bugetare din istoria României, cine a aruncat cheltuieli permanente peste venituri temporare și cine a transformat împrumutul într-un reflex zilnic, nu într-un instrument de politică economică.
Ironia supremă este că aceste lecții vin din partea unui fost ministru al Finanțelor cu un CV care ridică semne serioase de întrebare, inclusiv în privința formării academice. Dar, în România, competența nu este obligatorie atunci când ai carnetul de partid potrivit. Câciu respinge acuzațiile la adresa PSD cu sarcasm, vorbind despre „(h)analiști de carton”. Interesant. Aceiași „analiști” care, în perioada guvernărilor PSD, avertizau constant asupra deficitului scăpat de sub control, a inflației galopante, a dobânzilor în creștere și a lipsei totale de reforme structurale. Atunci nu erau buni. Acum sunt vinovați.
Îl atacă și pe Ilie Bolojan, acuzându-l că a contractat împrumuturi pe termen scurt, cu scadență rapidă. Corect, poate discutabil ca strategie. Dar aici apare întrebarea-cheie: de ce a fost nevoie de împrumuturi rapide? Nu cumva pentru că vistieria era deja goală, iar nota de plată fusese lăsată de guvernele anterioare? PSD pretinde că ar fi avut soluții. Atunci de ce a fugit de guvernare „ca dracul de tămâie” când a devenit evident că deficitul lăsat în urmă de guvernul Ciolacu nu mai putea fi cosmetizat? De ce nu și-a asumat „soluțiile” din opoziție, din poziția confortabilă a aruncătorului de lozinci?
Când a fost la Finanțe, câți bani a împrumutat Adrian Câciu?
Cu ce dobânzi?
Pentru ce au fost cheltuite zecile de miliarde?
Care a fost inflația reală?
Care a fost creșterea economică netă, nu cea umflată din comunicate?
Și, mai ales, unde sunt banii?
Pentru că românii nu văd autostrăzi terminate, spitale funcționale sau reforme care să justifice datoria. În schimb, văd scandaluri: Nordis, avioane private, plimbări de lux, penthouse-uri exclusiviste, amante, combinații și o liniște suspectă în jurul celor care au gestionat bugetul. Adevărul este simplu și incomod: PSD a lăsat un dezastru bugetar, iar principalii responsabili poartă nume cunoscute — Ciolacu, Grindeanu și cercul lor de interese. Faptul că alții au fost nevoiți să gestioneze efectele nu șterge cauza.
În final, românii plătesc. Ca de obicei.
Nu politicienii, nu partidele, nu „(h)analiștii”. Ci oamenii care abia se descurcă de la o lună la alta. De 36 de ani, aceeași piesă se joacă pe aceeași scenă: hoțul strigă hoțul, vinovații se rotesc, iar nota de plată rămâne pe masa cetățeanului.
„Banii vorbesc”, domnule Câciu.
Dar adevărul urlă.
Leave a Reply