Gigi Becali s-a ales cu dosar penal după ce a ridicat o biserică la Techirghiol fără autorizație de construire, justificat „cu voia Domnului”. Pus în fața anchetei procurorilor, cunoscutul ctitor din Pipera acuză autoritățile că îi încalcă dreptul de proprietate și promite o rezolvare de un absurd absolut: „Am macara de o sută de tone. O leg cu șufe și o mut”.
Pentru tine, ca om politic activ care votezi legi pentru țară și te poziționezi drept mare ctitor de biserici, este absolut inadmisibil să fii primul care calcă în picioare legile statului. Cu banii tăi poți face într-adevăr orice îți dorești, dar un singur lucru rămâne sfânt: legile României trebuie respectate. Nu de alta, dar dacă toți am proceda ca tine și ne-am ridica clădiri ilegale pe unde ne tună, ca apoi să le plimbăm cu utilajele când vin procurorii, unde am ajunge?
Iar morala din spatele acestui spectacol este de o ironie amară: preoții se folosesc bucuroși de banii tăi și de ctitoriile tale, dar de învățat nu te învăță nimic, probabil de frică să nu te supere și să piardă sponsorizarea. În loc să îți arate ce înseamnă cu adevărat credința, rânduiala și smerenia, te lasă să crezi că evlavia se rezolvă cu macaraua, transformând statutul de ctitor într-un simplu exercițiu de imagine care se termină, inevitabil, la procuratură.
Leave a Reply