720 611 C Ovidiu

Robert Turcescu este un personaj care merită studiat, dacă nu de medici, măcar de analiștii politici. Pe vremea când era un mare „băsist”, a detonat bomba în direct, recunoscând că fusese ofițer acoperit. Până atunci, mulți îl considerau un jurnalist în toată regula și ar fi putut să jure pentru el.

 

Au trecut anii, iar Turcescu și-a continuat parcursul, inclusiv prin politică, ajungând deputat PMP. Astăzi, pare să fi găsit o nouă mare iubire: „suveranismul” și Călin Georgescu, alături de care a realizat volumul de dialoguri „Până la capăt”.

 

Numai că politica nu stă pe loc, iar idolii de ieri pot deveni problemele de imagine de mâine. Călin Georgescu se confruntă cu probleme judiciare, iar George Simion, prin declarațiile și acțiunile sale, riscă să compromită tocmai curentul politic pe care pretinde că îl apără. În aceste condiții, pentru cei care au investit atât de mult în această tabără, viitorul nu mai pare la fel de sigur.

 

Ce vor face atunci Robert Turcescu, Ion Cristoiu, Marius Tucă, Bobby D și ceilalți susținători ai suveranismului de serviciu? Vor rămâne fideli până la capăt sau vor descoperi, la momentul potrivit, alte perspective politice? În România, schimbarea convingerilor pare uneori mai ușoară decât schimbarea unui canal de televiziune.

 

Morala: Robert Turcescu, nu dispera! Mai așteaptă până în 2028. Dacă PSD ajunge din nou la guvernare, poate se găsește ceva „de ros” și pentru tine. Istoria ne-a arătat că, în 1946, comuniștii au folosit alianțe și colaborări politice pentru a-și consolida puterea. Se pare că, indiferent de epocă, există mereu personaje fără caracter care știu să se adapteze și să se vândă rapid noilor stăpâni.

 

Până atunci, îi dorim lui Robert Turcescu recuperare grabnică după operație. Pentru hernia de disc există chirurgi. Pentru coloana vertebrală politică, însă, nici medicina nu pare să aibă o soluție.

Iar pentru trădare, pardon convertirea la „suveranism”, chiar nu există vindecare.

Banner

Leave a Reply

    Back to top