Atenție, măreț, neam românesc, căci s-a spart din nou conducta cu salvatori ai patriei și de data aceasta a ieșit la suprafață un adevărat giuvaier al politicii mioritice. Petrișor Peiu, proaspăt senator AUR, s-a privit în oglindă, și-ap potrivit cravata și a simțit o chemare divină: aceea de a deveni nici mai mult, nici mai puțin decât prim-ministru. Un fel de Mesia al economiei naționale, venit să ne izbăvească de capitalul străin cel rău și să ne restituie mândria dacică. Problemă e că, dacă scuturi puțin covorul istoriei sale profesionale, nu sare praf, ci sar bucăți din privatizările anilor ’90 și 2000, iar din fundal se aude romantic un ecou de pe vremea guvernării Adrian Năstase.

Privit prin ochelarii zilei de azi, domnul Peiu este un naționalist convins, un patriot aprig care plânge pe la emisiuni televizate de mila economiei românești, subjugată – vezi Doamne – de supermarketurile nemțești și benzinăriile austriece. Însă memoria colectivă are acest obicei prostesc de a păstra date, funcții și mandate. Iar CV-ul viitorului autopropus premier arată ca o hartă a tuturor locurilor unde economia românească a suferit intervenții pe cord deschis fără anestezie. Pe vremea când Adrian Năstase împărțea fosta industrie socialistă ca pe feliile de tort la o nuntă de partid, Petrișor Peiu era un fel de umbră atotprezentă prin consiliile de administrație și prin cancelariile guvernamentale.

Consilier al primului ministru Năstase, vicepreședinte la Agenția pentru Investiții Străine, administrator la Electroputere, administrator la Romtelecom, președinte la Sidex Galați… practic, unde era un gigant industrial pregătit de privatizare sau tăiat la fier vechi, pac, apărea și domnul Peiu, vigilent ca o barieră de cale ferată. Când s-a dat Petrom-ul austriecilor pe bani de semințe, Peiu veghea investițiile străine. Când Romtelecom se vindea pe bucăți, Peiu administra. Când Sidex Galați era supt de pierderi și căpușat din toate părțile până a ajuns să fie dat pe aproape nimic, Peiu era chiar în fruntea mesei. Este absolut fascinant cum un singur om a reușit performanța de a fi prezent la toate marile „tunuri” ale tranziției și acum să revină în fața reflectoarelor îmbrăcat în haine albe de dac liber, indignat că străinii ne-au cumpărat țara. Păi cine le-a împachetat-o și le-a pus funda, domnule senator?

Ironia atinge cote cosmice când îl auzi pe același Petrișor Peiu tunând și fulgerând împotriva multinaționalelor care ne iau profiturile. Omul care naviga cu lejeritate prin mecanismele privatizărilor dubioase ale anilor 2000 a devenit dintr-odată alergic la profiturile celor de la OMV, Kaufland sau Lidl. Este genul de transformare spectaculoasă pe care doar politica dâmbovițeană o poate genera: mai întâi ajuți la construcția ușii prin care intră capitalul străin în condiții discutabile, iar două decenii mai târziu te pui în prag și strigi că te trag curenții imperialismului occidental. Cârcotașii ar spune că este ipocrizie curată, dar în literatura AUR aceasta se numește pur și simplu reevaluare patriotică.

Că rețeta sa funcționează de minune o dovedește și atenția deosebită pe care i-a acordat-o, de-a lungul timpului, celebra agenție rusă Sputnik. Să fii citat și lăudat în zeci de articole alături de alți corifei ai „suveranismului” mioritic este, fără îndoială, certificarea supremă că mesajul tău antioccidental atinge notele potrivite. Acum, cu această carte de vizită impresionantă, jumătate om de casă al PSD-ului de altădată, jumătate erou al presei de propagandă estică, Petrișor Peiu consideră că este momentul perfect să preia frâiele Palatului Victoria. Până la urmă, cine altcineva ar fi mai potrivit să salveze economia României decât omul care a fost de față când s-a vândut bucată cu bucată?