Ion Iliescu a rămas fără calitatea de „luptător remarcat prin fapte deosebite” la Revoluția din Decembrie 1989, deoarece acest titlu este incompatibil cu funcțiile pe care acesta le-a deținut în timpul regimului comunist, notează Tribunalul București, în hotărârea prin care l-a lăsat fără certificat de revoluționar pe fostul președinte al României.
Concluzia noastră: Deși astăzi Ion Iliescu pare un bătrânel blajin, fără influență reală asupra vieții publice, nu trebuie să lăsăm aparențele să ne înșele. Istoria nu poate fi ștearsă: fost comunist de frunte, Iliescu a avut un rol esențial în deturnarea idealurilor Revoluției din Decembrie 1989. Datoria noastră este să nu uităm niciodată faptele trecutului și să rămânem vigilenți în fața celor care, sub masca bunăvoinței, au trădat speranțele unei națiuni întregi.
P.S.: Ion Iliescu, setea ta de putere — născută, probabil, din frustrările cercului tău de comuniști înflăcărați — a fost adevăratul blestem care ne-a urmărit după 1989. Nu execuția cuplului Ceaușescu, într-o zi sfântă de Crăciun, a fost tragedia noastră, ci ascensiunea ta. Tu nu ai fost „eliberatorul” de comunism, ci continuatorul lui, sub o altă mască. Mineriadele, manipularea opiniei publice și cele trei mandate de președinte au ținut România în afara Europei civilizate timp de aproape două decenii, condamnându-ne să fim priviți ca „cetățeni de mâna a doua”. Mai grav, ai infiltrat securiști chiar și în partidele istorice, precum PNȚCD și PNL, pervertind speranța unui nou început. Într-o țară cu o democrație autentică, astăzi ai fi fost de mult tras la răspundere pentru crime împotriva umanității. Dar aici, la 95 de ani, îți bei liniștit cafeaua, știind că justiția ezită încă să își facă datoria.
Morala: Ion Iliescu, eternul „revoluționar de serviciu”, la cât rău ai sădit în România post-decembristă, locul tău de drept era între zidurile reci de la Jilava, scriindu-ți „Memoriile unui impostor”, nu la vârful PSD-ului, înconjurat de aplauze. Cât despre Adrian Năstase, autoîncoronatul „cel mai bun premier”, poate că adevărata lui chemare era să scrie romane de dragoste siropoase în penitenciar, concurând-o pe Sandra Brown — nu să îmbrace, fără rușine, haina de mentor al „adevăratului patriotism” pe internet. Așa ar fi arătat o lecție sinceră despre responsabilitate și consecințe.
Leave a Reply