Turistul Klaus primește o lovitură sub centură!

Dacă ar fi un concurs pentru „Turistul Deceniului pe Banii Altora,” Klaus Iohannis ar câștiga detașat. Într-o Românie care se luptă să-și țină spitalele funcționale, drumurile fără cratere și școlile fără toalete în curte, președintele nostru a demonstrat că prioritatea numărul unu este… bagajul de mână perfect. De la Atlantic la Pacific, de la croissantele din Paris la schnitzel-ul din Berlin, Klaus a lăsat o dâră de kilometri – și de cheltuieli – în urma lui, demnă de un explorator modern pe banii contribuabililor. Marcel Ciolacu, într-un acces de sinceritate care ne-a șocat pe toți (dar pe bune, cine știe când politicienii chiar sunt sinceri?), a sugerat că poate ar fi cazul să vedem cum s-au scurs milioanele de euro pe „misiuni diplomatice” care au adus României… hmmm, ce exact? Nimeni nu știe. Știm doar că „transparența” pare să fie la fel de prezentă la Cotroceni ca și Klaus la evenimentele publice din România: adică, rar și doar cu ocazii speciale. Între timp, Klaus și-a perfecționat talentul de a călători în interes total personal, căci interesul național a rămas mereu pe planul doi. Unii spun că de la Washington la Strasbourg, președintele nostru a dus diplomația la nivelul următor. Cum să nu? Doar a fost un next level al cheltuielilor! Când restul lumii a adoptat politica de austeritate, Klaus a adoptat politica de… „Hai să vedem ce mai are Lufthansa în meniu.” Și dacă vă întrebați ce a obținut România din toate astea, răspunsul e simplu: poze frumoase pe rețelele de socializare și multe, multe pliante de călătorie. Se pare că președintele nostru a fost mai ocupat să-și facă *bucket list*-ul personal decât să stea pe la Cotroceni și să medieze crizele interne. În timp ce restul țării se scufunda în pandemii, crize energetice și scandaluri politice, Klaus și-a perfecționat limba engleză în toate formele regionale, de la „tea-time” în Londra la „beer o’clock” în Berlin. Desigur, Marcel Ciolacu, eternul opozant și posibil viitor „cheltuitor-șef,” ne asigură că, dacă va fi el președinte, totul va fi transparent ca un geam de sticlă proaspăt spălat. Vom afla, în sfârșit, dacă Klaus și-a luat o extra noapte la hotel sau dacă și-a plimbat șosetele pe la shopping în Paris în loc să medieze crize politice. Dar până atunci, haideți să ne bucurăm de acest lung metraj al „cumpătării prezidențiale” și să sperăm că măcar bagajul de mână al lui Klaus a avut mai multă substanță decât mandatul său prezidențial. Călătoria continuă… doar că nu știm dacă noi mai avem destul combustibil să-i urmărim!