‼️Conflictul izbucnit în Piața Victoriei în timpul protestului oierilor a scos din nou la iveală metodele de acțiune ale celor de la AUR. Gianina Șerban, deputată AUR, vicepreședintă a Camerei Deputaților și nașa liderului George Simion, s-a luat la harță cu forțele de ordine după ce jandarmii i-au blocat accesul la manifestație. Însoțită de o delegație a partidului, aceasta a acuzat autoritățile de abuz, transformând un protest profesional într-un nou circ mediatic și politic.
‼️Prezența liderilor AUR la acest protest ridică serioase semne de întrebare privind adevăratele lor intenții. La fel ca în cazul inundațiilor recent produse, unde reprezentanții partidului au mers doar pentru a face transmisiuni live și a susține public că le pasă de oameni, pentru ca apoi să dispară definitiv, activitatea formațiunii pare să se rezume la capitalizarea politică a nemulțumirilor sociale. Mai mult, există suspiciuni că printre protestatarii recalcitranți s-au aflat persoane infiltrate de AUR cu scopul de a destabiliza situația. Violențele au escaladat rapid, iar peste 20 de persoane au fost reținute de jandarmi după ce au aruncat cu bâte, garduri și alte obiecte în forțele de ordine.
‼️În spatele întregului spectacol oferit pe stradă nu se află însă nicio dorință reală de a rezolva problemele cetățenilor. Cei de la AUR demonstrează din nou că nu știu decât să se cățăre pe suferințele, provocările și neajunsurile oamenilor pentru propriul interes de imagine. Această prezență oportunistă la evenimente de criză are un singur scop: atunci când va veni timpul să le ceară votul, liderii partidului le vor bate subtil apropo-uri alegătorilor, amintindu-le manipulativ cum au fost „alături de ei” la greu și la proteste.
Leave a Reply