După intervenția chirurgicală la plămâni și eliminarea chistului, Ion Iliescu este conștient și puțin mai bine.
Concluzia noastră: Dacă cineva s-ar gândi, cu puțină inspirație, să-i aducă și un televizor în salonul de rezervă, sunt șanse mari ca Ion Iliescu să-și revină spectaculos. Ba chiar rapid. De ce? Păi, cum să nu-i crească pulsul de bucurie când aude că PSD-ul s-a întors la guvernare? Chiar și cu toate grimasele lui Grindeanu, vestea asta i-ar da liniște sufletească cel puțin pe următorii trei ani. Și, sincer, atâta timp cât Ministerul Justiției rămâne în grija unui „băiat de casă” al Olguței Vasilescu, bătrânul tovarăș poate să doarmă liniștit. Viitorul sună familiar.
P.S. Ca să-l parafrazăm pe eternul Dan Voiculescu: „Nu putem sta liniștiți până nu controlăm Justiția.” Ei bine, misiunea e îndeplinită. Justiția e la cheremul cui trebuie, iar liniștea s-a așternut – dar nu peste victime, ci peste călăi. Așa că mulți dintre șobolanii sistemului, responsabili de crimele de la Revoluția din ’89 și de bestialitățile Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pot răsufla ușurați. Nimeni nu „deratizează” nimic. Încă. Pentru ei, timpul s-a oprit undeva între complicitate, imunitate și uitare.
Morala: Când Justiția a ajuns pe mâna unora ca Rodica Stănoiu, Florin Iordache și Tudorel Toader, nu s-a făcut dreptate, ci praf. Au trecut ca niște chirurgi fără bisturiu, dar cu foarfeca pregătită – și au ciopârțit legile până n-a mai rămas decât o păpușă de carton. Justiția n-a fost oarbă, ci atentă – să-și recunoască protectorii și să le dea liber la scăpare. Ce-a rămas după ei? O instituție știrbă, cu banderola trasă peste gură, nu peste ochi.
Leave a Reply